roservicii

PRELUAM SOLICITARI NUMAI PT. BUCURESTI !

Sfaturi utile


Dimensionarea corecta a spatiilor cu folosire comuna sau individuala


Acasa » Sfaturi utile » Alte servicii  » Dimensionarea corecta a spatiilor cu folosire comuna sau individuala


Nu incepeti proiectarea unei case cu o serie de erori pe care altii le-au facut din diferite motive si acum culeg roadele inutilitatii acestor spatii, costurile mult marite la construire, apoi la intretinere si, in final, la revanzare, unde constata ca potentialii cumparatori se feresc sa plateasca spatii imense de care nu au nevoie.

Iata in cele ce urmeaza cateva greseli (erori) frecvente:

Constructiile subterane (subsol sau demisol):

- Garaj subteran: costuri comparabile cu cele ale unui intreg nivel (etaj) al locuintei, detaliate prin costurile sapaturilor, betoanelor, armaturilor speciale, izolatiilor speciale, instalatiilor de apa, canal si incalzire extinse, ventilatiei, s.a. Toate acestea ajung sigur sa coste mai mult decat pretul autoturismului dumneavoastra. Se merita? Mai bine cu banii cheltuiti cumparati un automobil nou si il parcati in curtea dumneavoastra intr-un garaj la nivelul solului sau sub o copertina frumos executata. Asemenea cheltuieli se justifica cateodata numai in cazul spatiului redus, al lipsei altor solutii pentru parcare sau atunci cand investitia este facuta pentru folosirea in comun de catre mai multe autoturisme (ex: spatii publice, locuinte in centrul oraselor mari...)

- Pivnita (beci) sau crama cu suprafata de zeci de mp. sunt spatii care, de asemenea, nu justifica investitia daca aceasta nu este folosita frecvent sau in care nu avem de depozitat, in conditii controlate, lucruri sau obiecte de valoare, fructe si conserve in cantitati mari, colectii valoroase de vinuri vechi.

In interiorul cladirii supraterane sunt de evitat spatiile supradimensionate atribuite unor activitati ca fitness, cinema, biliard, bar, sera. Multe asemenea idei vin din dorinta de a folosi timpul liber in acest mod, dar care in perceptia noastra nu au fost puse in practica din cauza lipsei spatiului destinat special acestor activitati. Gresit! Daca nu am avut dorinta, vointa sau timpul sa practicam inainte asemenea activitati, sigur nu o vom face pentru perioade suficient de indelungate, nici dupa construirea casei.

Daca incepeti proiectul viitoarei case locuind in prezent la bloc sau in spatii de locuit care nu depasesc 100 mp este bine sa nu exagerati cu suprafetele: bai de 25 mp, bucatarii de 40 mp, living-uri de 100 mp, dormitoare de 40 mp. Nu va lasati influentati de sfaturi "binevoitoare" de genul "unde incap 20 de musafiri la petrecerile pe care o sa le dam?" sau "unde vom viziona filmele impreuna cu prietenii?" sau "daca nu am un bar cu zeci de sticle de bautura o sa fiu subapreciat de prieteni". Toate se vor intampla 1 data sau de 2 ori pe an unde o invitatie la un restaurant bun (inmultit cu multi ani de acum incolo!) o sa va coste mult mai putin decat constructia, mobilarea, incalzirea/ racirea zilnica, intretinerea si curatenia spatiului respectiv. Unii se justifica cu eventualitatea (dorinta parintilor) de a locui impreuna cu actualii sau viitorii copii dupa casatoria lor. S-a dovedit ca sunt putine cazurile in care se intampla asta si acestea de multe ori nu sunt dintre cele mai fericite si de durata. Asa ca: un living decent, usor de mobilat si intretinut, suficient de mare pentru prieteni si petreceri este situat ca suparafata intre 20 si 35 de mp, o bucatarie folosita doar pentru prepararea hranei poate avea inte 6 si 9 mp si daca se doreste si servirea mesei in acelasi spatiu, suplimentarea cu inca 5 mp este suficienta. O baie cu dotari diverse si spatiu suficient incepe de la 9 mp si devine una cu spatiu inutil utilizat dupa depasirea suprafetei de 16 mp. Este indicata o baie alaturata unui dormitor, situatie in care dimensiunile se pot reduce simtitor deoarece numarul persoanelor care folosesc baia este mai redus.

Cum folosim cat mai util si practic spatiul viitoarei noaste case?

- utilizand de exemplu spatiul destinat podului casei prin construirea mansardelor, destinatie mult mai placuta in cazul dormitoarelor. Costurile totale ale casei se vor micsora substantial folosind astfel acest spatiu.

- evitand supradimensionarea holurilor, coridoarelor, balcoanelor si includerea acestora in spatiile comune, facand astfel locuinta mult mai luminoasa si aerisita.

Cum optimizam cheltuielile cu incalzitul/ racitul si iluminatul casei:

- prin folosirea unor izolatii de calitate si dispuse (montate) corect, rupand cat mai eficient puntile termice si reducand la maxim aparitia igrasiilor, petelor si zonelor cu confort termic redus.

- prin folosirea cat mai eficienta si pe o perioada cat mai mare a luminii soarelui, dar adaptata dupa cum dorim perioadei din zi. Soare in dormitor dimineata, dar ne dorim lipsa directa a lui dupa pranz in sufragerie, unde vom cheltui multa energie electrica vara cand dorim sa eliminam caldura deranjata prin folosirea aerului conditionat.

In proiectarea viitoarei noastre case pentru realizarea acesteia cu resurse financiare cat mai putine si cu materiale cat mai ieftine, dar de calitate, trebuie sa tinem cont de multe pareri si opinii dintre cele mai diverse. Trebuie sa cerem sfatul in primul rand arhitectului, designerului, avocatului, contabilului si apoi tuturor specialistilor care colaboreaza in stabilirea detaliilor, destul de multe, de care trebuie sa tineti cont. Fiecare dintre cei de mai sus, detine un secret, care, impartasit dumneavoastra, va poate conduce spre o locuinta ieftina si de calitate. Casa ce urmeaza a fi proiectata si construita de dumneavoastra va oglindi felul dumneavoastra de a fi: echilibrat, modern, conservator, chibzuit, eficient sau de ce nu sa recunoastem, un stil haotic, extravagant, superficial, risipitor, pagubos sau lipsit de gust si proportii, cum din ce in ce mai mult putem vedea in jurul nostru.

Atentie: Daca pentru aplicarea sfaturilor de mai sus considerati ca va supuneti unui risc de orice fel, nu aveti indemanarea necesara, va este teama sa efectuati singuri una dintre operatiuni sau daca nu va regasiti in niciuna dintre situatiile descrise de noi, va recomandam sa consultati sau sa solicitati serviciile unui Arhitect, apeland RoServicii la unul dintre numerele noastre de telefon sau trimitandu-ne pe email solicitarea dumneavoastra. Specialistii nostri va vor rezolva problemele intr-un timp scurt si cu mult profesionalism.

© RoServicii®